Poți să înviorezi spiritul ?
Este un reflex, …cînd citești ceva referitor la viață, la modul de a trăi, , te întrebi automat:”cum pot să folosesc asta pentru a-mi îmbunătăți experiența?”
– E firesc să-ți dorești confortul și mai bunul trai.
Doar că nu așa stau lucrurile cu informațiile prezentate aici.
Nu că n-ar avea utilizare practică, doar nu pot fi aplicate oricum, oricînd și oricui. Deci spiritul poate fi revigorat doar dacă egoul e pregătit…să dispară un pic din prim plan.
Informațiile, înțelegerile din această incursiune sînt cu atît mai interesante, cu cît cititorul e plasat mai în ”marginea” arealului minții, mai spre final de drum al oaselor, de care spuneam.
Iar partea ”practică”, la fel.
Deși pare ușor de exersat, încercat, se va ”lipi” mai mult de cei care…ai înțeles ideea.
Deci dacă egoul permite, atunci da, se poate să înviorezi spiritul.
Eliberare emoțională (continuă)
Nu demult eram tare pornit pe cei care se irită din orice. Mă iritau iritații. 🙂
Și cum în Miorița se umblă în mod curent cu nervii (întinși) pe jos… la cel mai mic pas, dacă nu ești atent, poți să calci pe ei.
Un pic dacă eziți și nu te retragi din calea unui cărucior cu prioritate în mall, sau nu ești suficient de politicos, primești claxoane din priviri, de un sictir vecin cu voma.
• Mă gîndeam: ”oamenii ăștia n-au urlat în viața lor”. Nici nu bănuiesc cîtă tensiune acumulează, sînt un butoi de pulbere și amărăciune….”așa ceva e inadmisibil”, concluzionam eu înțelept.
– Mai tîrziu am început să găsesc din ce în ce mai mult sens în această însușire a egolui de a nu se putea opri din ”creștere/sufocare”-subiect asupra căruia revin în mai multe ziceri.
– E chiar fascinant să vezi cum sîntem construiți, și cum, de la un punct încolo, chiar și partea cea mai greu de digerat-suferința, capătă sens.
Dar să revenim la ”soluții”.
Ei bine, cine dorește, poate începe să desțepenească morile stătute.
Cum?
Prin expirație accentuată, -scuturarea corpului, și mai ales intenția de a scoate dracii afară.
Metoda este meditația dinamică a lui Osho, cu niște adăugiri din experiența proprie.
Avantajul: cu cît deprinzi o fluență sporită a circulației emoțiilor, cu atît mai ușor trec (cele negative) prin tine, în drumul către afară.
Iar această oportunitate apare pe măsură ce omul-egoul nu mai are nevoie de șuturi intense.
Între timp mi-am dat seama că eliberarea emoțională nu va fi aplicată de aproape nimeni pentru că egoul, adică omul nu are nevoie de ea.
Nu am venit aici ca să supraviețuim, să fim bine și să rezistăm pînă la capăt nevătămați.
Scopul este libertatea, iar asta pentru povestea eu-lui, adică iluzia care sîntem/suntem, trebuie să dispară.
Asta se face treptat, prin demolări, scuturări puternice – drame. În urma fiecărui șut pe care îl primim de la Univers, rămîne o nouă versiune a egou-ului, una ceva mai ușoară, care a mai pierdut pe drum niște convingeri, sau s-au mai slăbit cele existente.
De asta Inteligența Divină acționează împotriva noastră, iar noi ne plîngem pentru că ne doare, ne tulbură, ne panichează, ne apucăm să scriem tratate, inventăm religii, strîngem rîndurile, facem tot ce putem mai bine ca să oblojim rănile.
Cînd vezi un om care suferă mult, vei găsi și o convingere puternică care e vizată de acea suferință.
În final toate acestea vor fi extrase din noi, iar omul rămîne…
gol.
Frigul - prieten sau inamic?
Anumite cuvinte au o poveste în spate.
”Frigul” este un termen impropriu, cel corect ar fi fost ”Recele/vremea rece”, sau ”temperatura scăzută”, dar după cum vezi acestea nu sînt uzuale, deoarece am preferat termenul subiectiv.
Așadar afară nu este vreme rece, ci ”este/mi-e frig”.
Bine nu mi-e cînd e rece; dacă ar fi așa, am fi avut alt termen, nu unul cu conotație negativă.
Iar implicațiile…
Implicațiile sînt maxime.
Frigul, alături de ”vremea urîtă”, ne ține în casă, adică separat de natură. Acum avem Tik-tok, Netflix și chat GPT, motive în plus să rămînem între ziduri.
Probabil bănuiești la ce duce asta.
Stînd în interior, rulăm gînduri, mentalizăm, sîntem tot mai mult în minte.
Trăim în cap, nu în real.
Cum spunea Sir Ken Robinson, ”(profesorii) își privesc corpul ca pe un mijloc de transport pentru cap,… e un mod de a a-și duce capul la întruniri”.
Nu doar intelectualii, azi cu toții ”trăim” tot mai mult în mental.
Iar frigul contribuie din plin la asta.
El nu e un dat, așa cum cred majoritatea mamelor grijulii, sau românilor, ci e învățat, transmis din generație în generație, căci doar așa se clădește o nație puternică și patriotă.
Cu fular, mînuși și fes pe cap.
Era să uit, și glugă peste.
O baie in mare, toamna și mai ales iarna, e o aventură în sine, o senzație…
Ieșirea din zona de confort
Sună a dezvoltare personală, doar seamănă.
Depinde de intenția cu care o faci.
Dacă nivelul de conștiință este de obicei științific, atunci ieșirea din zona de confort este pentru a îmbunătăți persoana, a o schimba cu una mai rococo, mai asumată, mai puternică.
De ce am fost ironic și serios în același timp?
Pentru că dezvoltarea personală, privită în ansamblu e caraghioasă, pentru nu aduce liniște, ci doar liniștire.
Dacă faci lucruri care nu se potrivesc cu ceea ce știi despre tine…și nu dorești să schimbi o personalitate cu alta, atunci…
”Deseriotizare” – un cuvînt ce nu e în dicționar, descrie principala trăsătura a omului.
Mă tot uitam la felul în care artiștii, vedetele interacționează cu publicul. Două sentimente opuse.
Pe de o parte mă atrăgea carisma, iar pe de alta percepeam o stridență, un nefiresc în comportament.
Acel „common sense”, denumit nepotrivit ”bun simț”, doarece duce cu gîndul la bună cuviință/purtare, e activ în toți.
Oricît de adînc hipnotizat ar fi, tot mai rămîne o fărîmă din acest simț primar.
Cu el poți recunoaște cînd cineva devine patetic, cînd încearcă să seducă, să manipuleze emoțional sau logic, să ”fure curent”.
Bunul simț este incomod persoanei, de aceea e ținut cît mai în spate.
– Te ajută să întrevezi din întuneric, cealaltă lume, …sau cel puțin să dibuiești alienările celei prezente.
Îți ascute simțurile, poți vedea mai clar seriozitatea, și înțelege efectele pe termen lung.
– Seriozitatea cu care oamenii își cred propria poveste a eu-lui, evidențiază lanțurile persoanei. Se vede mai bine după 30 de ani.
Pe măsură ce se intensifică, se disipă vioiciunea, spontaneitatea. Face să se dizolve chiar și cea mai intensă carismă.
Acum depinde și cît de hipnotizat (absorbit de putere) este cel care observă.
– Opusul ei este Joaca.
Joaca e incompatibilă cu omul-egoul.
Nu poți decît eventual să mimezi că ești jucăuș, ceea ce devine obositor în scurt timp, și neplăcut pentru cei care te privesc.
– Deci soluții nu există.
Nu poți să te prefaci, nici să te forțezi să trezești un așa zis ”copil interior”.
O altă bazaconie spirituală.
În interiorul unei creații ideatice (persoană) – iluzie, se poate afla ceva?
I-am zis unui prieten că-mi vine și dansez prin oraș, pe stradă, și primul gînd, sfat a fost să filmez și să pun pe tik-tok.
Altcineva întreba: ”Ce e joaca?”🙂
• Ăsta e răspunsul egoului, vrea să afle, ca apoi să confiște și devoreze concepte. Cu asta se hrănește, cu idei.
Doar că despre joacă nu poți vorbi, nu o poți teoretiza și analiza.
Dacă vrei un indiciu pentru a vedea cît de serios și uscat este cineva, jucăușenia e elementul cheie.
Mi-a fost destul de greu să recunosc că foștii semi-idoli, liderii spirituali în gura cărora mă uitam, Tolle, Osho și alții mai puțin cunoscuți, sînt toți, fără excepție, rigizi în rolul lor și serioși,…și cu același repertoriu: ”egoul e împricinatul”.
Deci no can do, nu poți invita Joaca, vine ea peste tine, după ce Mintea ajunge la faliment-epuizare totală.
Numai atunci.
– Mulți părinți nici nu se mai străduiesc să mimeze. Au renunțat, stau cu ochii în telefon, în timp ce copilul lor se joacă, asemenea unui cîine nebăgat în seamă.
Semn că nebunia colectivă se apropie de momentul de implozie.
Pf-huuuu!
🎈
