Înainte de vorbi despre morala sexuală, e necesară o clarificare.
Ce este morala de fapt?
– Cînd mă refer la morala unei societăți, o leg de nivelul de conștiință colectiv, în principal capacitatea de cooperare, de a furniza bunăstare generală: ”nimeni nu e lăsat în urmă”. Asta înțeleg prin ”moral”, pentru mine e sinonim cu ”decent”, de bun simț, civilizat.
Astfel, o societate modernă e decentă moral, nu își lasă membri exploatați de un sistem sălbatic, de bancheri și corporații. Nu face din sănătate și asigurările medicale un lux.
– Alții înțeleg prin modern, autostrăzi și tehnică avansată.
Iar prin morală, – tradiții și conduită religioasă, ce derivă din convingerea că rușinea este ea însăși o valoare utilă în interacțiunile dintre oameni. Deci în accepțiunea ”clasică”, moral = rușine, cu două variante:
Rușinea sexuală și rușinea morală
Morala tradițională are două aspecte:
- dacă nu se justifică, sau e prea demodat să argumentezi rușinea sexuală, atunci se apeleaza la
- rușinea morală, adică jena de a nu se afla că ai furat, trădat, că ai fost necinstit.
Iar concluzia este că rușinea, în oricare din variante ar fi, este necesară. Adică oamenii dacă au rușine, primită printr-o ”educație sănătoasă” 🙂 , atunci vor fi împiedicați să fure.
Așa a funcționat lumea pînă acum. În absența unei conștiințe înalte, colective (antonim cu individualism), soluția pentru reducerea agresiunilor între indivizi a fost biciul rușinii.
Astea fiind precizările, revin la morala sexuală.
Ce este morala sexuală?
Azi, mai mult ca oricînd isteriile pudibonde se lăfăie în media online.
Mulțimile (tradiționale) aglutinează zgomotos și dezinvolt, în încercarea de a se convinge că sînt atacați, cînd observă că rușinea nu mai face parte din paradigma celuilalt segment de populație: ”lumea se degradează, nu mai există respect, 7 ani de acasă”, refrenul cunoscut.
”Vai, acești LGBTQ…”și epitetele curg. (trebuie menționat că există și o campanie manipulatorie, agresivă care se folosește de această minoritate sexuală, vezi sminteala cu chirurgia de sex la minori).
Cum s-ar descrie mai bine…?
Este cumva celebra axiomă din popor, de care e musai să te ferești: ”Ce o să zică lumea?!”, dar aplicată nudului.
- Morala sexuală este senzația de panică cînd ești prins cu chiloții în vine și simți privirile aspre ale mulțimii cum te judecă.
Procesul prin care personalitatea e zdravăn șifonată, poate chiar desființată, respinsă de colectiv.
Pentru cei care au astfel de trăiri este cumplit, iar pentru alții, greu de neconceput să existe o dramă din atîta lucru.
Dar rațiunea e incompatibilă cu rușinea.
Avem nevoie de morala sexuală, de rușine?
Răspunsul este în funcție de nivelul de Conștiință al fiecăruia. Cine se simte rușinat nu va înțelege nicicum pe cineva care nu simte asta. Îl va judeca pentru că pierderea rușinii echivalează cu prăbușirea cel mai important pilon al realității sale.
*(cînd scriu conștiință cu majusculă, mă refer la sensul spiritual, nu cel psihologic, Conștiință-Inteligență Divină, Univers).
Cum ar arăta lumea fără rușine?
Rușinea este în esență frica de părerile altora.
Fără această temere, individul devine autonom, cu toate la purtător, emoțiile, rațiunea-gîndirea critică și puterea la el. *(asta cu ”individul care devine autonom…”, nu mai corespunde cu cea mai recentă viziune, părere, dar o să las pentru alt post, clarificarea).
10%, procentul cunoscut al masei critice, de oameni pe picioarele lor, ar putea declanșa efecte greu de imaginat.
Ar mai exista armate? Desigur că nu.
Frustrări, abuzuri, agresiuni, justiție…?
State…înțelegi ideea.
Cum denumim firescul în sexualitate?
Felul în care abordăm sexul e parcă desprins din vremuri medievale. Parcă timpul stă pe loc.
Cenzurăm pînă și un sfîrc, un banal cuvînt ”f*ck”, fără să ne gîndim o clipă la uriașele implicații ale acestei atitudini de a reprima, ascunde și cenzura sexualitatea.
Grija noastră este față de imagine, nu ne interesează că educația și parentingul produc pe bandă rulantă indivizi potențial agresori. În loc să ne întrebăm de ce consumăm pornografie, sau de ce nu putem privi detașat corpul omenesc și actul sexual, căutăm să ascundem că facem asta.
Morala sexuală maschează o ipocrizie cultivată, practicată la scară largă, ce ne ține în tensiune și în același timp legați la ochi față de pericolele iminente- relația cu biosfera și cu semenii.
Un test filozofic, mi l-a spus cineva de curînd: ”Ce ai face dacă fi invizibil?” Vezi ce răspunsuri ”imorale” primești. De ce ?
Nu avem idee cum am ajuns, iar în pragul în pragul unui război total, nuclear, dar știm că sexul trebuie reprimat și ascuns.
Și ca să justificăm excesul de pudoare, băgăm repede copiii la înaintare, pentru a nu se vedea sacul de norme, prejudecăți și judecăți aspre pe care le avem la adresa chiar a propriului corp, considerat ”obscen”.
La fel procedăm și cu dorințele, pulsiunea sexuală. Nu ne uităm la cauze, la ce a determinat să avem un mod compulsiv prin care căutăm plăcere (de orice tip practic), dar cînd cineva nu-și înfrînează poftele, devine trivial sau libidinos.
De fapt este chiar schema prin care e întreținută morala.
Pasul 1- Cenzurezi ceva ce tu alegi să consideri rușinos.
Pasul 2 – Ocolești, refuzi să vezi ce tu ai făcut (cauzele), și pui întreaga atenție pe reprimare și pedepsire. O schemă abilă a Ego-ului, dacă stai să reflectezi la asta, demonic de abilă.
Astfel ai pe cine arăta cu degetul, pe cine da vina, imaginea ta se menține impecabilă, iar războiul dintre sexe, dintre masculin și feminin NU există, sau e în afara ta. 🙂 *(subiect abordat separat, duelul etern dintre bărbat și femeie).
- Apropo de dorințe: o femeie cu filtre (mentale) minime, care știe să-și desfacă picioarele pentru simpla plăcere, și NU pentru a-și valida și întări personalitatea, e considerată-curvă.
E un paradox, o aberație întreținută în principal de bărbați, care condamnă exact ce își doresc sau și-ar dori.
Normalitatea sexualității feminine se cheamă ”curvăsărie” 🙂 , atît de departe am ajuns.
Cauți o femeie deschisă, și în același timp vrei una care să nu mai flirteze.
Asta înseamnă că o parte din tine își dorește o ”tîrfă”, iar alta vrea o femeie fidelă – o floare care se usucă.
O femeie care nu flirtează, care nu mai știe să se ofere de dragul plăcerii, se ofilește.
Multe purisance charmante pe la 40 încep să arate obosit, li se citește resemnarea pe chip.
Se dă iute vina pe stres, un termen vag, general.
Dorința de a nu mai fi femeie este cea care ți-a răpit feminitatea.
Ani de zile ai confiscat toată energia feminină, ai îndopat egoul-persoana cu ea, și cînd apar efectele seriozității cauți acid hialuronic și excursii exotice.
Flirtul e necesar
Identic pentru bărbați.
Dacă ai renunțat la flirt și agățat, începi să te îmblînzești, domolești, pînă capeți alura unui cățel în lesă. Te mai ia doar una aflată în aceeași situație mentală.
– Deci etichetezi o femeie ideală, una deschisă, cu cît mai puține filtre mentale, drept ”curvă”, ca apoi să te miri de ce parteneriatul scîrțîie ?
Oare cum s-ar vedea din afară freamătul ăsta planetar, și toată furia, frustrarea acumulată prin reprimarea sexului?
Cum ne-ar privi extratereștrii, ce ar zice de aceste contraste izbitoare, dorința aprigă de cenzură și o îngăduință și un habarnism iresponsabil legat de adevăratele pericole-războiul, poluarea, distrugerea minții copilului?
Am fi în stare să ne omorîm pentru principii morale, dar măcar o comitem cu stil, în costumul ipocriziei pudibonde. 🙂
Poate fi ceva mai nebunesc?
Și ceva drăguț de încheiere. https://www.facebook.com/watch/?v=1411663616222817
