Rutina- noua normalitate.
Cam așa arată o zi normală pe a 3 a planetă de la Soare:
…indivizi ce-și transportă zilnic corpurile într-o locomoție apatică.
🔆 De cu zori, într-un staccato al pașilor și un ”poker face” neînduplecat, își predau odraslele grădinițelor, fără a avea habar de lucrurile ce se petrec înăuntru cu aceștia, cum li se sterilizează sistematic spiritul.
• Nu văd cum pălește focul din ei, de la o lună la alta.
Tați, mămici cu mine grave, responsabile coboară din berline. Ținîndu-i strîns, predau copiii ca pe niște ostatici.
Li se pare normal pentru că ei…nu-i așa, fac totul corect, automat, dar corect, ca la carte.
…
Urmează riguros rutina, traiectoria dinainte stabilită a zilei, a vieții.
Fiind la adăpostul normalității, deraierea, oricît de mare ar fi, devine legitimă.
Cine să o semnaleze?
• Privește (de îndrăznești ) figurile afectate și serioase, seduse pînă la hipnoză de propriul rol de diriguitori de suflete – dumnezei de ocazie peste adevăratul Dumnezeu.
Astfel armatele de mameluci, menținînd o fidelitate nefirească a gesturilor, îmbrăcate aproape numai în culoarea morții, mărșăluiesc către nicăieri.
~Nici o abatere, bănuială, nici o clipire!~
Cufundați în ruminația gîndurilor, cutiile metalice îi distribuie individual sau colectiv halelor avide de vlagă.
🚗 Purtați de aceleași cutii convenabile, revin placid către case, cutii pe care le-au primit dînd la schimb timp, și care le dau iluzia că zalele ce le atîrnă de glezne, sînt din platină.
Ca niște viețași resemnați, a doua zi reiau mașinal aceleași obiceiuri, aceleași zîmbete exersate, aceleași priviri goale și expresii mîhnite.
– Cum am ajuns aici?
◈ Întîi, cei 7 ani de acasă: ”cum spui lu’ nenea?!” și alte înduioșeri verbale.
Asigurarea unei creșteri sănătoase, acompaniată de infuzii repetate de rușine, ”bun simț”, condimentate cu vină.
Educația continuă, copilul deprinde comportamentul social adecvat.
- Astfel învață:
– cum să devină un cetățean model, care are încredere în stat și respectă Autoritatea.
– cum să ajungă dependent de validările semenilor
– cum să se întreacă cu alții, să-și dovedească sieși că poate, prin urmare e valoros, merituos.
Și mai ales – cum să reprime emoțiile, să nu urle, să nu exclame, să nu se oprească locului să se întrebe: - – ”încotro mă îndrept?”
– ”Ce mă așteaptă acolo, de ce?”
– ”Merită?” 🙂
Timpul trece, timpul costă, nu e timp de întrebări filozofice!
Încheie-ți degrabă nasturii, leagă-ți șireturile, societatea se grăbește, nu stă după tine.
Uită-te în jur, toți fac la fel, cine te crezi să faci altfel?
– Ei fac lucrurile corect, ei știu mai bine!
Anii trec, tot caută să-și obțină un sens, să scape cumva din această prinsoare teribilă, cățărîndu-se pe alții.
• consumă fără să știe de unde vine foamea,
• e fascinat de bani, dar nu știe de ce,
• se simte singur, dar nu are timp de chestionat singurătatea.
👨🎓 Adulții știu ce e bine și conform cu normalitatea.
Adulții au dreptate!
…și nu se opresc la ei.
Ciclul trebuie să continue!
Rotițele trebuie unse, menținute în mișcare.
–Muncește, consumă, ai grijă și …mori-.
REPETARE. Munceste, consumă, ai gri…
________
Iar copiii
Cum au devenit copiii, adulți pe care îi știm?
Copiii sînt înveliți iarna cu textile, multe și inutile, probabil pentru a-i obișnui de mici cu mișcările robotice de mai tîrziu.
👉Așa se învață ”frigul”, ”vremea urîtă”, și deconectarea de natură.
– Sînt ținuți de mînă, ținuți aproape, folosiți ca plasturi pentru insatisfacția și golul din părinți.
– sînt făcuți obedienți, înfrîngîndu-li-se repetat voința pentru a nu cuteza vreodată să se revolte în fața Autorității.
– sînt asistați în cele mai derizorii împrejurări pentru ai modela dependenți de părinți, și pentru a le fi greu să ia decizii.
– și de ce nu, părinții responsabili exersează griji în fața lor, eventual cu voce tare, deși refrenul sacrificiului:”uite cîte fac eu pentru tine”, a mai pălit.
_________
• Cum sună ”ai încredere în tine”, tu fiind membru activ al unei societăți ce învîrte hora smintelii către prăpastie?
Ca apoi debusolați, cînd s-au uscat binișor, și nu se mai pot amăgi/minți, se resemnează într-un jalnic și nerostit: ”asta e, atît s-a putut”.
• Nu, nu e doar atît, mai e o altă lume dincolo de acest angrenaj sinistru, malaxor de suflete.
Doar că prețul pentru a o cunoaște, e credința în propria poveste.✍️…”hmmm, oare cum vine asta?
Cînd povestea se încheie, epuizată, se ivește un alt ceva.
Ceva viu, jucăuș, neserios, și lipsit de concepte, crezuri și credințe.
Dar pînă atunci…
Rămîne cum e stabilit:
– și mîine la fel, cuminte, punem un pas înaintea celuilalt, defilînd monoton pe culoarele bătătorite ale Matricei, căci viața e minunată, trebuie doar învîrtită…rotița de hamster.
Rutina, preocupatul mental necontenint, sînt așadar necesare evitării întrebărilor incomode de mai sus, și ne feresc de eventuale uluitori, conștientizări ale haosului atent cultivat.
Deci
🦿 Cadențăăăă, Marș !
